Două graţii pe şosea, eu şi bombonica mea. Ne-am trezit astăzi pregătite de lupta cu zăpada. Am coborât la bombonica mea, am curăţat-o de zăpadă şi am purces la drum. Drumul anevoios. Am avut pe alocuri impresia că nu circul cu maşina, ci cu o sanie. Şosele pline de nămeţi. Şoferi fără prea multă materie cenuşie. Noi două însă, ne-am deplasat încet, dar sigur. Totuşi la un moment dat, bombonica mea s-a gândit că ar fi bine să se apuce de balet. Taman azi a apucat-o să facă prima piruetă din viaţa ei. Nu vă pot explica sentimentul trăit cu intensitate, atât de mine, căt şi de ea. Două graţii în intersecţie la Şincai s-au rotit şi şi-au executat pirueta fără pic de greşeală. Am fost norocoase. Dintr-o dată, nimeni nu mai era pe lângă noi. Nici-o maşină, nimic. Eram doar noi două şi primul exerciţiu din viaţa noastră. Bombonica nu a avut pic de frică, însă eu, am înţepenit în scaun şi am încercat preţ de câteva minute să îmi găsesc inima ce se tăvălise pe jos de frică. Până am regăsit-o, bombonica s-a liniştit şi a rămas cuminte locului aşteptând să îmi revin din şocul creat. Promit… până la vară nu o mai duc pe bombonica la nici-o lecţie de balet. Gata. Pentru iarna asta, cred că e de ajuns. Şi ca să vă elucidaţi asupra exerciţiului efectuat, vă las câteva imagini cu piruete mult mai periculoase decât a noastră.

Să faci 4 ore pe o distanţă de 5 km într-o ţară civilizată, deja încep să îmi ies din pepenii pepenilor. Mă simt ca în Angola, numa că acolo nu ninge. Gata, îmi iau săniuţa şi emigrez. Am spus, am zis.

Ce faci cand unui bou ii place de curul tau si intra in el navalnic? Va spun eu. Stai doua ore in strada si te certi. Se apeleaza la sufletul tau de femeie. Te tiganesti cu toate ca nu ai fost tu de vina. Si pana la urma cazi la o invoiala. Pe langa toate astea, cel mai frapant lucru a fost momentul in care o masina de politie trecea prin zona. Fiind femeie si vazand ca sunt inconjurata de 3 vlajgani negri, am considerat ca ar fi mai bine daca ar asista si politistul la violul tocmai produs. Masina de politie opreste pentru o secunda, politistul se uita si apoi demareaza in tromba.
Asa ca, fiti linistiti, politia nu este cu noi.
Acum sunt accidentata in fund, considerata o femeie fara suflet fiindca mi-am cerut daunele si la mila meca-nicului. Imi e scarba de tara asta si de legile ei, de oameni si de politia ce vegheaza cu drag asupra noastra.

Astă seară după cum v-am relatat aici am fost la o frumoasă partidă de bowling. Distracţie, antren, pierderi, câştiguri, într-un cuvânt o seară destul de reuşită. Am plecat cu un imens zâmbet pe faţă cu toate că eram destul de obosită, dar relaxarea asta mi-a prins bine. Mă sui frumuşel în maşină, aranjez toate cele şi purced fericită la drum. Nici bine nu parcurg 5 km că toată seara asta frumoasă se spulberă în nici mai mult, nici mai puţin de o secundă. Mergând pe drumul cu prioritate liniştită zăresc un taxi staţionat. Nimic interesant până aici. Numa că “dobitocul” se hotăreşte brusc să plece de pe loc. Nu tu more…

Ieri seara navigând pe bloguri am dat peste un post destul de haios şi trist în acelaşi timp. Citeam şi mă gândeam că poate unele lucruri din postul ăla erau un pic umflate şi bang…. astăzi m-am convins pe propria piele că postul este sută la sută adevărat. Rebel_yell este vinovată că m-a tras cu piciorul, of… şi acum regret că am citit postul respectiv. Păţania ei acum şi păţania mea… cum să vă descriu eu povestea ca să mă înţelegeţi că povestea ei a fost mult mai blândă decât asta care o să urmeze?
Încerc să descriu cu cuvintele mele: băga-mi-aş ce nu am în cârdăşia şi hoţia pe care o practicaţi domnule Onţanu. Nu este nicio diferenţă între hoţii de rând şi voi. Nişte idioţi şi cretini începând de la Poliţia Rutieră, pe care de-altfel o lăudam cândva, apoi urmând deştepţii cu multe şcoli de la Supercom şi lăudatul edil mai mare de un kil – Onţanu. Acum că m-am descărcat un pic, hai să vă demonstrez de ce sunt aşa de înverşunată. Am ieşit în seara asta pentru anumite treburi, primul pit-stop a fost în faţa celebrului Mall-Bucur Obor. Adică nu chiar în faţa lui, ci vis-a-vis, aveam treabă la farmacie. Cum norocul nu prea mă urmăreşte de ceva vreme încoace, bineînţeles că nici astă seară nu a fost cu mine. Ajung, niciun loc de parcare, singurul loc disponibil era la limita, limitelor, adică ultimul loc de la graniţa dintre staţia de autobuz şi parcare. Am oprit, m-am uitat şi parcat, în viziunea mea regulamentar, nu era niciun semn din care să reiasă că parcarea este interzisă, numai că de la maşina încolo începea staţia. Îmi zic în gând, nu-i bai, nu-s în staţie, numai că sunt ultima maşină, cam prost gândesc eu, dar pt 5 minuţele nu omor pe nimeni. Trag frâna de mână şi bang mă pocneşte gândul: “dacă baieţii sunt la pândă şi îmi ridică maşina?” Nu cred că este posibil aşa ceva, îmi răspund rapid. Deci ora 19.45 parchez, ies repede din maşină, mă uit în stânga, în dreapta nu văd ceva suspect şi o iau rapid spre farmacie. Ora 19.57 ies nu văd maşina. E… nu se poate îmi zic eu, am uitat locul unde am parcat. Mă uit în stânga, în dreapta…nimic. more…