Un puiuţ
Zarvă mare astăzi la mine în curte. Căţeii lătrau nebuneşte. M-am dus să văd ce se întâmplă şi am avut o surpriză, plăcută şi neplăcută, din păcate. Un puiuţ de vrabie era încolţit de fiarele mele. I-am alungat de acolo, am recuperat puiuţul. Atât de mititel, plouat şi plin de frică. Am încercat să îi dau ceva de mâncare, dar am realizat că este prea mic să mănânce singur. L-am ancorat undeva pe gard, în speranţa că mămica lui o să vină la el. Chiar aşa a fost, însă din păcate nu îl putea lua cu ea. Îi aducea de mâncare în cioc şi atât. Ce să mă fac cu el? Îmi tot repetam în gând. Noaptea se apropria, pisicile dădeau târcoale, mai ales motanul meu care a fost sechestrat în casă numai să nu realizeze ce există la nici doi paşi de el. Am luat din nou puiul ştiind că pe noapte nici măcar mămica lui nu o să mai vină la el. L-am pus într-o cutie de carton, i-am lăsat câteva frimituri, în speranţa că până mâine dimineaţă are să supravieţuiască. Dar mâine ce mă fac cu el? Eu nu îl pot învăţa să zboare. De hrănit, nu ştiu cum să îl hrănesc. Îmi este atât de milă de el. Arată ca un copil rătăcit şi fără de scăpare. Aştept sfaturi. La pui de vrabie, chiar nu mă pricep.
Pies: în fotografie nu este el. Mi-a fost teamă să îi fac poză. Este destul de stresat de situaţie.
La 8 ani o bagi în pat şi îi spui o poveste.
La 18 ani tre’ să-i spui o poveste ca să o bagi în pat. 
<
