Tu cum te-ai simţi?

Cât de mult ne preţuim viaţa? Niciodată nu o să ne dăm seama de lucrul ăsta. Oricine cred că a avut momente în viaţă când practic şi-a băgat picioarele în ceea ce se întâmplă cu ea sau nu. Voit sau nevoit, ignorăm multe momente ce trec practic pe lângă noi, fără să ne dăm seama că de fapt erau momente unice. Există şi  momente când începi să preţuieşti viaţa aşa cum nu ai făcut-o niciodată.

Oare ce simte persoana care află că suferă de o boală incurabilă? Ce este în sufletul ei? De unde începe şi unde termină? Am cunoscut o persoană obişnuită, la fel ca noi toţi, care într-o zi s-a trezit că nu mai este ca noi. Primise verdictul: tumoare cerebrală. Ce a fost în sufletul ei nimeni nu ştie. De aici şi până la panică nu a mai fost mult drum.

Pot spune că şi eu am trecut printr-un moment din acesta când pur şi simplu am crezut că îmi fuge pământul de sub picioare. Aveam în cap o grămadă de lucruri pe care le-aş mai fi avut de făcut. Ideile îmi fugeau în toate părţile. Atâtea chestii pe care nu le trăisem încă şi totusi aş fi vrut să le trăiesc. E groaznic. După ceva vreme, mi-am spus că nu este cazul să intru în panică. Read more »

Enigmă mare de tot

De ceva vreme încoace, cineva tot caută cu disperare pe google dacă naicu s-a sinucis.

Cineva îşi doreşte cu ardoare să îl vadă pe naicu sinucis. Păi, dacă îţi doreşti asta, stai conectat non-stop pe blogul lui şi vezi poate o să ai noroc într-o zi să asişti în premieră la acestă chestie. Dacă n-ai noroc atunci citeşte nene ziarul al rubrica “sinucideri”. Cum puii mei să cauţi pe google aşa ceva? În fine, fiecare cu visul lui.

Naicu nu se va sinucide pe blogul meu, îţi spun eu sigur. Iar dacă o să se întâmple chestia asta atunci eu mă las de fumat. Deci, never. Dacă ar fi fost doar o singură căutare nu m-aş fi mirat. Se mai întâmplă. Dar să cauţi săptămânal asta, deja mă bagi la idei.

Pies: ai putea totuşi să îmi spui şi mie între patru ochi, ce naiba ţi-a făcut naicu de îl vrei sinucis. Nu de alta, dar tare mă roade curiozitatea.

Pro sau contra sinucidere

De ieri de dimineaţă, de când s-a întâmplat evenimentul nefericit cu Mădălina Manole, aud în jurul meu numai păreri pro şi contra. Pe mulţi i-am auzit huiduind, înjurând, pe alţii i-am auzit plângând, alţii au tăcut pur şi simplu. Eu am fost cam fără cuvinte. Nu am avut eu o mare simpatie pentru ea, însă pot spune că am rămas fără glas. Se pare că nici banii, nici celebritatea, nu îţi pot aduce fericirea.
Am încercat din răsputeri să îi fac pe cei din jur să înţeleagă că nu este bine să judecăm, nu putem să ne spunem părerea şi să aruncăm cu piatra. Nimeni nu ştie ce se întâmplă în sufletul acestor oameni. Vă spun chestia asta, fiindcă şi eu am fost mult mai aproape de sinucidere decât vă închipuiţi. Culmea. Mădălina era în aceeaşi zodie ca mine, zodia Racului. O zodie bună ar spune majoritatea, însă sensibilitatea acestor oameni este greu de găsit la celelalte zodii. Racii, în general, au nevoie de multă atenţie, sunt răniţi atunci când rămân singuri, îşi construiesc o grămadă de gânduri, îşi fac milioane de griji, pentru nimicuri uneori. Apoi, ei pot fi răniţi atât de uşor, printr-o vorbă, un gest  şi se închid în ei suferind în tăcere.

Dar nu despre zodia asta nenorocită vroiam să vă vorbesc. Eu sunt doar furioasă, pe viaţă, pe tot. Nu vreau să mai aud oameni în jurul meu, condamnând şi huiduind. Nimeni nu o să cunoască cu adevărat drama omului care fuge din faţa greutăţiilor vieţii. Nimeni. Este atât de uşor să blamezi, atât de uşor să respingi, însă atât de greu este să înţelegi, să întinzi umărul atunci când este nevoie de tine. Rar mai întâlneşti un om care să aibe timp pentru problemele tale, rar mai găseşti un prieten adevărat, fiindcă să fim serioşi, nimeni nu mai are timp pentru nimeni. Păcat. Viaţa este atât de scurtă şi noi în loc să fim acolo pentru aproapele nostru, noi etichetăm, lovim, urâm şi ne exprimăm opinia asupra unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoaştem.

Concluzie: nu judeca, nu eşti tu în măsură să judeci faptele altuia.

“A muri înseamnă a te muta într-o stea” – Paler.

“Nu exista decât o problema filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu, a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este – care este sensul vieţii,  ci – are viaţa vreun sens? “. – Albert Camus.