Aseară am lansat un sondaj de opinie, care avea drept subiect “Ziua de luni”.  Cât iubim acestă zi. Mulţumesc celor care au votat, se pare că nu sunt singura care urăsc aceasta zi. Nu pot argumenta prea bine de ce urăsc ziua de luni, dar o urăsc. Îmi spun adesea că viaţa ar fi fost alta dacă în fiecare zi era sâmbătă. Doamne, ar fi fost raiul pe pămînt să ştii că e sâmbătă în fiecare zi.  Sâmbata, ziua în care ştii că nu ai nimic de făcut, când ştii că te vei trezi când vrea buricu tău, şi bineînţeles că buricu meu vrea să se trezească la ora 7, normal doar e sâmbătă. Dacă era luni, atunci era altă treabă, buricu meu vrea să se trezească la 10, normal e luni, trebuie să se mişte spre prima zi de muncă…yeahhh.. şi fiindcă nu e sâmbătă şi e luni, trezirea la 7…tîrîş, tîrîş spre cana de cafea pe care mi-o pregateşte cu drag mama (mulţam mama pentru cafeluţa de fiecare dimineaţă)..apoi, tîrîş, spre duş, spre şifonier (shit, iar nu am cu ce să mă îmbrac), asta e altă poveste.  O femeie niciodată nu are cu ce să se îmbrace, dar niciodată..chiar dacă şifonierul cade ticsit de haine, eu bineînţeles că nu am cu ce..problema existenţială…după ce găsesc acolo ceva de îmbrăcat, cu ochii pe jumătate închişi, încerc să găsesc o modalitate de a arăta cât de cât binişor pentru o zi de luni…de atâţia ani caut această modalitate, zău dacă o găsesc

Şi după atâta efort, na că se facu ora 8 şi eu tot mă învârt ca un “c.i în căldare” (de unde naiba se trage şi expresia asta ??), încerc să ies repede pe uşă să pot ajunge în timp util la scârbici. Ufff, trafic… şoferi… conducători auto, nervi, muzică… drum… şi uite că ajung la birou… înarmată până în dinţi pentru o nouă zi de muncă.

Iar cafea, iar aceleaşi chipuri, iar muncă… ce naiba, iar e luni?? Cred că ceva e pe micul meu cerebel, că nici nu bate bine cucu de ora 10 şi eu iar vreu în pat la somn şi ziua de-abia a început..şi parcă nu se va termina niciodată…aşa că mai bine mă întorc la sâmbătă că mă simţeam mai bine, parcă…

O să dezbat probabil zilele ce vor urma şi subiectul care mă frământă de foarte mult timp, oare ce naiba a avut în cap femeia aia care a vrut drepturi egale cu bărbaţii… dar asta e altă poveste.