Tu ai putea?
Povestea ei? O fată simplă, dar cu mult bun simţ. Un copil angelic, o domnişoară de pus la rană. Un suflet cum rar mai întâlneşti în zilele noastre. Cu trei ani în urmă, la nici 23 de ani, întâlneşte iubirea. Un om ce a putut atât sufleteşte cât şi material să îi aducă cam tot ce şi-ar dori oricare dintre noi. Bogăţie. Multă bogăţie. Ea? Nu s-a schimbat. A rămas aceeaşi fată simplă şi cu inima largă pentru toţi. Cu un an în urmă a rămas însărcinată. După prima lună de sarcină află că are doi noduli la colon. Multe de pus în balanţă. Decizia finală fusese luată. A hotărât să facă copilul. Tratamentul pentru cei noduli putea să mai aştepte. A născut un băieţel frumos ca un înger. Din păcate nu a putut să se bucure de el. Trebuia să înceapă cât mai repede tratamentul cu citostatice. Nodulii se transformaseră în cancer. Toţi banii din lume şi recunosc că aveau bani să cumpere şi-o viaţă, nu au învins această boală nenorocită. La nici 26 de ani, adică 26, fiindcă azi a fost ziua ei, a fost răpită crunt de lângă băieţelul drag, de lângă familia iubită. Şi nu pot să nu mă întreb: unde dracu este dreptatea din lumea asta? Unde dracu e Dumnezeu când ai nevoie de el?
Mulţi cârcotaşi o să mă blameze acum pentru cuvintele astea. Nu-mi pasă. Mă doare undeva chiar. Când văd în jurul meu cum oamenii buni primesc numai şuturi peste bot şi palme peste cap, când nimic nu contează în faţa lui Dumnezeu, nimic. Poţi să faci tu la fapte bune până îţi iese sufletul, că oricum nu ai nici-un credit în faţa lui. Tot ăia nesimţiţi o duc cel mai bine. Ştiu că există vorba că “răsplata o primeşti pe lumea cealaltă”. Care lume nene? Care? Acolo e zero, null, nu se mai întâmplă nimic. Devenim oale şi ulcele. Dacă nu mă bucur în viaţa asta, când o să mă bucur? Te pomeneşti că o să zâmbesc cu pământul printre dinţi.
Tu ai putea să zâmbeşti de acolo?
<
