După două săptămâni grele, de gătit la Cake Mania Main Street. După o săptămână de gătit vertiginos pe facebook în cafeneaua deschisă de mine. Multă transpiraţie mi-a curs pe tâmple. Astăzi, după ce m-am enervat fiindcă nu pot trece de un nivel la jocul de mai sus, m-am hotărât să ies din virtual în real.
Ce să gătească Sufleţica adecvat zilelor astea grele pe care le parcurge. Adică ceva bun de mâncat şi totodată de regim. Aşa că m-am hotărât să gătesc o Paella. Ce să fac şi eu? Unii se duc pe plajă, alţii stau în bucătărie şi îşi pun în practică talentele în bucătăreală.
Pentru o porţie de paella din care pot mânca liniştit două persoane aveţi nevoie de:
una pungă de legume mexicane;
una bucaţică rechin. Aveţi grijă să îi închideţi gura înainte de prelucrare. Read more »
Ati avut vreodata senzatia ca orice ati face, nu puteti intra in gratiile oamenilor? A trait cineva sentimentul ca indiferent cate sacrificii ati face pentru cineva, niciodata nu este de ajuns? De ceva timp traiesc cu impresia ca nimeni nu mai vrea sa ma auda, vada, cunoasca, nimeni. Ma intreb zilnic: oare ce am facut? Unde gresesc si de ce? Sentimentul ca sunt data la o parte din viata tuturor este tot mai acut. Culmea, stiu ca nu am suparat pe nimeni, am incercat sa fiu prietena tuturor, sa am umarul intins pentru oricine. Si atunci de ce sunt exclusa? Oare este mai bine sa devin nemuritoare si rece? Sa ignor, asa cum sunt ignorata? Care ar fi comportamentul cel mai adecvat fata de celelalte persoane? Nu mai stiu. Ma prabusesc in gandurile mele si incerc sa gasesc motivul pentru care sunt exclusa din inimile tuturor. Cred ca blestemul aruncat asupra mea ma cuprinde din ce in ce mai adanc. Intotdeauna mi-a fost frica de singuratate, de a trai fara prieteni. Am incercat sa fiu mereu inconjurata de oameni. Si tocmai acesti oameni ma exclud acum din viata lor. Ce imi ramane in afara de singuratate si de ploaia de afara? Nu stiu.
Nu sunt randuri pentru a starni mila cuiva. Nu am nevoie de mila nimanui. Sunt doar senzatii traite in ultimele saptamani.
A fost candva, de n-ar fi fost
Clipe frumoase stii prea bine
Ne-a fost si greu
Ne-a fost si bine
Dar n-am gandit ca azi vei deveni
Doar un strain, fugind de mine.
Am fost acolo sa alin
Durearea ta, acel venin.
Ce inima ti-o innegrea
Si sufletul ti-l darama.
Ai fost si stii prea bine
Acel ceva ce-mi aducea
Si zambetul si raza de lumina
Soarele ce-avea sa imi devina
Dusmanul noptilor de catifea.
Te strig in noapte
Unde esti?
Strain plutind in zare
Te caut si ma ratacesc
Plutind pe vise tot mai reci
Strigand in noapte ca-i sa vii
Straine sa imi amintesti
Ce-a fost si nu o sa mai fie.
Sufletica
Nu aruncati cu pietre, e doar o creatie adecvata trairii sufletului meu innegurat la fel ca vremea de afara.
Ciudată senzaţie trăiesc. Se pare că totul este îngheţat în mine. Sufletul nu mai vrea să reacţioneze. Inert şi fără de viaţă. Gândurile şi visele nici ele nu mai vor să se trezească. Totul este asemenea unui gheţar. Plutind pe apă fără sens. Şi totul se scurge pe lângă mine. Ani, vise, plăceri, iubiri, toate fug din calea mea. Mâinile nu vor să se mişte să atingă soarele. Unde sunt zilele în care totul era frumos? Unde îmi sunt visele? Mă oglindesc în apa tulbure. Cine sunt? De ce exist? Ce vreau? Unde mă duc? Atâtea întrebări fără sens. Atâtea obstacole îmi stau în cale şi totuşi toate astea nu reuşesc să mă dărâme. E frig în acest înveliş de gheaţă. Încerc să prind o rază de soare, dar nici ea nu îşi apleacă ochii peste mine. Poate sunt sortită să trăiesc în frigul ăsta ce îmi îngheaţă sufletul. Şi cum aş trăi oare în învelişul ăsta cristalin? Îmi vreau sufletul şi zâmbetul înapoi. Vreau căldura să mă cuprindă din nou. Nu vreau să fiu de gheaţă. Am nevoie de căldură. Sufletul de gheaţă vrea să se topească. Dar cum?
Tags: Artă, Artisti, Asociacion de pintores con la boca y el pie, Hit the road Jack, Manos Al Aire, Muzica, Nelly Furtado, Ray Charles, staruri, Sufletica
Artă, De suflet, Muzica | 
Comments (0)
Dimineata de vineri…. si nici macar nu-i 13. Nu pot bea o gurita de cafea, clar, ziua o sa fie distrusa. Motivul? Nu pot consuma aceasta bautura, mult prea necesara corpului meu, fiindca merg sa donez putin sange. Of… tare imi este frica. Singurul lucru care ma consoleaza acum, este ca azi incepe weekend-ul. Numai gandul asta ma face deja sa ma simt mai bine. In rest, cineva a disparut. Hmmm… oare pe unde se ascunde? Nu mai conteaza… incepe weekend-ul. Sa aveti un sfarsit de saptamana frumos si asa cum va place voua. Eu… sper sa adun mult somn.
<
