Timpul trece, gândurile rămân
În ultima vreme am avut impresia că timpul îmi fuge de sub picioare. Nu mai am timp de nimic. Ciudat, dar chiar aşa este. Dimineaţa mă scol cu gândul că astăzi voi reuşi să le fac pe toate. De unde? Nici măcar jumătate din ce îmi propun dimineaţa, nu este terminat seara. Se scurge şi se scurge, mare parte, în zadar. Nu ştiu cum o fi pe la alţii, dar la mine timpul este transformat rapid în câteva secunde. Acum este ziuă, acum este noapte. Nu mai pot să îmi dau seama dacă astăzi a fost o zi sau o secundă.
Se pare că atunci când te loveşti de anumite probleme, începi să crezi că timpul nu îţi mai ajunge. Aş vrea să fac atâtea lucruri. De fapt, aş avea nevoie să fac o grămadă de lucruri. Îmi doresc din tot sufleţelul meu să ajung peste tot în lumea asta. Visez de foarte mult timp, o căsuţă, undeva pe malul mării. În căsuţa aia, mă aşteaptă el. Acolo în cuibuşorul ăla sunt şi cei doi copii ai noştri. Cu toate că visul se repetă la anumite intervale, eu tot simt că nu mai am timp să îl visez încă odată şi încă odată. Îmi este extrem de frică că nu am să îl visez până la capăt.
Din cauza timpului ăsta, am ajuns să înghesuiesc planuri într-o zi cât pentru o lună. Ştiu. Mulţi mi-au atras atenţia că trebuie să iau totul într-o ordine. Că trebuie să planific totul. Însă mie nu îmi place să planific. Eu vreau să fac şi atât. Culmea! Mai am atâtea lucruri de făcut. Oare voia avea timp pentru toate sau voi fi oprită la mijlocul drumului?
Mă va lăsa timpul să termin misiunea mea pe acest pământ sau va spune stop atunci când o să vrea secunda lui? Multe întrebări la ceas de noapte, dar timpul trece şi eu cred că nu trece în favoarea mea.
Tags: De suflet, neimpliniri, rataciri, timp
Parcă aşa începea un proverb. Pentru mine Lenea asta nu este numai cucoană, este o cucoană binefăcătoare de minuni. Eu îs predispusă la Lene şi când simt că mă vizitează cucoana asta mă simt extraordinar de veselă. Nu ştiu de unde vine, nu ştiu de unde se îmbracă şi unde se hraneşte, însă eu o iubesc tare mult.Numai nesuferitul ăsta de Timp nu îmi dă pace să stau la taclale cu cucoana Lene. Mereu intervine el în şueta noastră. În weekend-ul ăsta i-am închis poarta în faţă domnului Timp şi m-am întins cu cucoana Lene pe canapea. A fost aşa de bine. Nemaipomenit. Ne-am uitat la filme, am citit, ne-am desfătat fără a ţine seama de Timpul nesuferit ce tot bate la uşă. Starea asta de a nu face nimic este fenomenală. Să îţi fie atăt de Lene încât să nu te dai nici jos din pat pentru a bea un pahar cu apă, asta chiar n-am mai pomenit.
Vacan?a mult a?teptat? bate la u??. O s? fie o s?pt?mân? grea ?i nesfâr?it?, dar sunt sigur? c? voi trece ?i peste asta. A?a c? de azi voi cânta “lalalala… vine vacan?a”, s? înceap? num?r?toarea invers?. Pân? atunci s? ascult?m o melodie în ton cu atmosfera de vacan??.
<
