Valul meu preferat

Încerc să îmi adun gândurile la malul mării. Privesc valurile ce se sparg de stâncile reci şi dure şi parcă gândul ce tocmai mi-a trecut prin minte mă face să mă indentific cu stâncile astea. Atâtea valuri sau spart de- a lungul vieţii peste mine, atîtea griji, nevoi, necaz, durere, încât nimic din ce s-ar întâmpla de acum încolo nu m-ar mai face să reacţionez. Acum am înţeles că valul vine şi pleacă când vrea el, dar piatra rămâne ascultătoare la mal, aşteptând următorul val. Mi-ar plăcea să am duritatea ei, mi-aş dori să pot sta cuminte şi nemişcată în faţa fiecărui val, dar din păcate nu am fost construită din piatra, cred că mai am încă o inima care bate înfiorător de tare şi asta îmi dă senzaţia că sunt vie. Cât de viu poţi să fi în faţa unor valuri care nu vor şi nici nu pot să te ocoleasca? E prima oară când calc tărâmurile astea fără “valul” meu preferat. Încerc să nu îmi aduc aminte de nimic, însă memoria mea nu vrea să şteargă amintirea “valului” ce m-a lovit. Am crezut şi am sperat că o să treacă şi am aşteptat în zadar clipa când voi râde cu gura până la urechi de tot ce astăzi mi se pare aşa de greu. Probabil că n-am să trăiesc acea clipă niciodată. Mai mult ca sigur că n-am să o traiesc şi în cazul ăsta nu ştiu cum am să trec peste valul asta. Capul îmi atârnă greu pe umeri, limba îmi este amorţită şi aş vrea să îţi spun tot ce mă doare, dar cuvintele se opresc în gât şi stau acolo gata să îmi taie răsuflarea.

Planuri de vacanţă

De ceva vreme mă tot lupt cu anumite gânduri. Se pare că încep să simt din ce în ce mai acut nevoia de a-mi regăsi sufletul. Mă uit în jurul meu şi toată lumea plănuieşte mai mult sau mai puţin vacanţa. Eu pot spune că am avut două vacanţe până acum. Deci, nu mă pot plânge. Însă găndul că vara este printre noi, mai mult sau mai puţin, nu mă poate face să nu mă gândesc la ea.
Vacanţele programate nu mi-au plăcut niciodată. Eu sunt genul momentului.
Anul ăsta parcă ceva s-a schimbat. Aş vrea să plănuiesc şi eu aşa cum şi alţii o fac. De câteva zile mă tot gândesc că anul acesta aş putea să îmi programez vacanţa singură. Mi-ar place extraordinar să mă regăsesc. Îmi e frică de necunoscut. Să plec singură în lumea mare. Totuşi, ceva inedit nu strică să faci măcar odată în viaţa ta.
Prin urmare, cred că cel mai frumos cadou de ziua mea, ar fi să îmi iau inima în dinţi şi să plec undeva departe, doar eu şi cu mine.
Urmează să îmi aleg şi destinaţia. Nu ştiu cum o să fie, nu ştiu ce să aleg, dar în curând îmi voi pregăti perioada de linişte şi de regăsire.

Până şi cerul…

arată altfel acolo. Simt încă briza oceanului în nări. Îmi este dor de cerul ce parcă stătea să pice pe noi.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Revenire, oboseală, mulţumiri…

Am revenit cu picioarele pe pământ, după o scurtă vacanţă fenomenală. M-am întors arsă, dar bine dispusă. Plină de viaţă şi cu bateriile încărcate.
Sunt bronzată sau mai bine spus un pic arsă, dar asta nu mă împiedică să fiu veselă.
Îmi pare bine că fetele mele dragi nu m-au uitat. Ada, Aia cu paru sunteţi the best girl in town. Aimee, ţin să îţi mulţumesc şi ţie, pentru frumoasa leapşă ce este mai lungă decât vacanţa avută de mine. Promit că o voi onora cât de curând.
Pissi-mic, îţi mulţumesc şi ţie pentru gândurile frumoase, aceleaşi lucruri şi pentru tine.
Revenirea invizibilului pe bloguleţ a fost o mare uimire pentru mine. Mă bucur că ai mai trecut pe aici.
Bogdanic – ţin să te anunţ că nu am citit cartea, am uitat să o iau cu mine în călătorie şi îmi făcusem o grămadă de planuri cu ea. Însă în aeroport am fost surprinsă să constat că o uitasem acasă. Promit însă că în weekend mă voi pune cu burta pe carte.

Mulţumiri merg şi spre cei care au vizitat acest bloguleţ, chiar dacă numai pentru a răsfoi câteva gânduri creionate de mine. Acest lucru mă bucură, este un semn că lumea încă mai are nevoie de puţin sufleţel.
Am o grămadă de poveşti de împărtăşit, dar după ce voi dormi câteva ore bune. Acum fug la somn, după mai bine de 24 de ore de nesomn reuşesc şi eu să îmi întind oasele în pătuc.
Vă pup cu drag.
Pies: ştie cineva unde a fugit fanul meu?

Vacanţa – ciclul 4

Am promis cu ceva vreme în urmă că voi reveni şi cu alte poze din mirifica vacanţă. Astăzi paşii noştrii vor merge uşor pe tărâmul Germaniei şi Austriei. Mai precis la Heidelberg şi Salzburg.

Heidelberg este un oraş în nord-vestul landului Baden-Wurttemberg, oraş vechi şi bine conservat. Nici eu nu am ştiut până astăzi, că în acest oraş a decedat, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cel puţin aşa spune wikipedia. Mai multe nu vă spun despre acest oraş, veţi observa şi singuri din fotografii, că este o minune de oraş. Multe clădiri vechi şi bine întreţinute. Vegetaţie din belşug, răul Nekar şi multe alte frumuseţi de care nemţii au avut grijă să nu le deterioreze. Read more »

Vacanţa – ciclul 3

Sper că nu v-aţi plictisit de serialul intitulat Vacanţa. Dacă totuşi v-aţi plictisit, eu nu am ce să vă fac. Am vizitat multe tărâmuri în această vară, tocmai de aceea capitolul acesta o să se mai întindă pe parcursul a încă două, poate chiar trei episoade.
Oraşul Baden-Baden este aşa de bine situat, încât poţi ajunge în doi timpi şi trei mişcări ori în Elveţia, ori în Franţa. Noi pentru început am ales să mergem la Izvorul Dunării şi apoi la Cascada Rinului. Drumul până la Izvorul Dunării a fost minunat. De şosele nu vă mai vorbesc, însă de peisaj aş vrea să vă notez doar că este extraordinar de frumos. Verdele din pădurile vecine drumului naţional ce duce spre Donaueschingen, este de nedescris.

Am ajuns destul de repede la prima destinaţie. Mă aşteptam la ceva mare şi grandios. Dunărea, însă, izvorăşte somptuos dintr-un monument, ca pe parcurs să se unească cu cele două râuri Breg şi Brigach şi să ajungă pe tărâmul nostru mult mai mare şi frumoasă. Am cules ceva amintiri deosebite şi nu pot să vă descriu ce a simţit inimioara mea când a zărit la loc de cinste placa pe care găseai următoarele cuvinte: România – bastion de mii de ani al Europei ce străjue Delta Dunării. Emoţiile au fost de nedescris şi totodată neînţelese. Nu mă ştiam aşa de patrioată. Read more »