Nu am găsit răspunsul nici până în ziua de azi. Totul este confuz şi aiurea. Nimic nu este la locul lui. Nici măcar blogul ăsta nu mai este ce a fost. Încerc să îl resuscitez din când în când, dar parcă nu mai are haz.
Nu vroiam să scriu despre blog, nu vroiam să scriu despre “străina” din viaţa mea, vroiam doar să mai aştern nişte gânduri.
În altă ordine de idei, astăzi este o zi specială pentru mine. Aş vrea pe această cale să îi urez “La mulţi ani” unei persoane foarte importante pentru mine. Persoanei care a dat naştere străinei din mine, persoanei care m-a îngrijit şi iubit aşa cum a ştiut ea mai bine.
Îţi doresc tot binele din lume, măicuţă dragă. Să fii sănătoasă şi să poţi sta lângă mine cât mai mult posibil. Chiar dacă n-ai ştiut mereu să îmi arăţi dragostea ta, chiar dacă ai fost câteodată împotriva deciziilor mele, ştiu că undeva acolo în sufletul tău ai un locuşor şi pentru mine.
Încerc să mă ascund, dar nu-mi găsesc locul. De câţiva ani încoace trăiesc cu parfumul morţii în nas. Cunoaşteţi mirosul ăla înţepător de formol?
Prima oară când am făcut cunoştiinţă cu parfumul ăsta, eram mult prea mică, nu aveam idee că de fapt acest miros este asociat cu moartea.
Apoi, peste mulţi ani, mirosul a intrat şi în casa mea. Nu mi-am dat seama de el până nu a plecat. Încet, încet, a început să facă parte din viaţa mea.
Anul ăsta se pare că s-a lipit de noi şi nu mai vrea să plece. În douăsprezece luni am mirosit de 6 ori parfumul ăsta oribil. Moartea nu mai vrea sa plece de lângă mine. Fug, mă ascund, nu mai vreau să răspund la telefon în noapte, de frica ei.
Unii spun “că numai cine nu ştie să trăiască îi este frică de moarte”. Oare chiar aşa să fie? Oare viaţa este similară cu moartea? Ziua este similară cu noaptea? Se aud voci care susţin chestia asta. Ziua, în viziunea lor, poate fi asociată cu viaţa, iar noaptea cu moartea. În fiecare noapte când mergi la culcare, de fapt, mergi să îmbrăţişezi moartea, să te obişnuieşti cu somnul profund pentru ca în ziua următoare să fii din nou plin de energie şi de viaţă. Tot aşa se întâmplă şi când mori. Mergi să îţi odihneşti pentru totdeauna ambalajul că apoi să te renaşti sub alt chip şi în altă viaţă. Se mai spune că cei care nu dorm noaptea, sunt cei care au o frică fantastică de moarte. Tocmai de aceea în ziua ce vine după o noapte de nesomn ei sunt obosiţi şi fără energie. Aceste persoane care nu “mor” în fiecare noapte sunt nenorocoase. Acum în sfârşit îmi explic de ce nu pot dormi eu noaptea şi de ce sunt eu nenorocoasă.
Nu cred o iotă din toate astea. Mie îmi este pur şi simplu frică. Îmi este frică că “dincolo” nu ne aşteaptă o altă viaţă. Dincolo nu este nimic. Acolo este sfârşitul şi gata. Poate cineva să mă contrazică? Nu cred.
Complicată, cu bune şi rele, frumoasă. Pe scurt, aşa ar trebui să fie catalogată viaţa mea. Uneori simt că nu mai am timp să fac tot ceea ce mi-am propus, dar încerc să recuperez timpul pierdut. Îmi place să râd, să fiu veselă, să fiu înconjurată de prieteni. Cine nu îşi doreşte lucrul ăsta? Totuşi, dacă ar fi să o iau de la început, nu cred că aş schimba foarte multe lucruri. Nu poţi să schimbi ceea ce ţi-a fost scris atunci când ai apărut pe lumea asta. Că luăm decizii proaste, uneori, că ne grăbim destinul şi soarta, asta-i altă problemă. Dar de ce vorbesc eu acum de viaţa mea? Habar n-am. A, ba da, ştiu de ce vorbesc de viaţa mea. Fiindcă am ascultat melodia asta care nu s-a calificat în finala Eurovisionului. Eu am îndrăgit-o. De ce? Pentru că e simplă şi frumoasă, exact ca şi viaţa mea.
Grea intrebare, nu? Cine suntem? De ce ne nastem? Incotro ne indreptam? Ce sens avem pe aceasta lume? Nimeni nu a gasit raspunsul la intrebarile astea.
Adesea ma asez la gura sobei si in lumina flacarilor jucause ma gandesc la toate intrebarile de mai sus. Si daca tot suntem trecatori, la fel ca vantul, ploaia, zapada, atunci ce sens mai au toate jignirile, acuzele, rautatile ce zac in noi? La ce mi-as epuiza singura mea prezenta in randul muritorilor prin fapte nedemne de mine?
De ce alte suflete si-au facut cariera din rautate? Cum poti lovi o persoana care nu ti-a calcat intimitatea niciodata? De ce tinem neaparat sa demonstram ca suntem de fapt doar ambalaje fara suflete? Unde ajungem daca ne comportam asa? Nicaieri, as spune eu. Nimeni nu stie de fapt unde o sa ajunga la final. Nimeni nu stie ce este “dincolo” si ce ne asteapta? Cineva zambind, mi-a raspuns odata la o intrebare.
- Oare “dincolo” mai este ceva?
- As vrea sa te dezamagesc si sa iti spun ca “dincolo” nu exista. Exista decat aici si acum. “Dincolo” nu este nimic.
Dezarmant raspuns. Parca e mai bine cand stai si te gandesti ca mai ai o sansa la ceva “dincolo”. Dar pana atunci, ramanem aici, intepeniti in rautatile noastre, ignoranti la durerea altora, zgarciti in atitudinile noastre. Si apoi, cand toate astea nu vor mai fi, ce ne mai ramane de facut? Nimic. Viata este in competitie cu moartea. Cine castiga? Habar n-am.
Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Read more »
Grea intrebare, nu? Cine suntem? De ce ne nastem? Incotro ne indreptam? Ce sens avem pe aceasta lume? Nimeni nu a gasit raspunsul la intrebarile astea.
<
