Complicată, cu bune şi rele, frumoasă. Pe scurt, aşa ar trebui să fie catalogată viaţa mea. Uneori simt că nu mai am timp să fac tot ceea ce mi-am propus, dar încerc să recuperez timpul pierdut. Îmi place să râd, să fiu veselă, să fiu înconjurată de prieteni. Cine nu îşi doreşte lucrul ăsta? Totuşi, dacă ar fi să o iau de la început, nu cred că aş schimba foarte multe lucruri. Nu poţi să schimbi ceea ce ţi-a fost scris atunci când ai apărut pe lumea asta. Că luăm decizii proaste, uneori, că ne grăbim destinul şi soarta, asta-i altă problemă. Dar de ce vorbesc eu acum de viaţa mea? Habar n-am. A, ba da, ştiu de ce vorbesc de viaţa mea. Fiindcă am ascultat melodia asta care nu s-a calificat în finala Eurovisionului. Eu am îndrăgit-o. De ce? Pentru că e simplă şi frumoasă, exact ca şi viaţa mea.

Grea intrebare, nu? Cine suntem? De ce ne nastem? Incotro ne indreptam? Ce sens avem pe aceasta lume?  Nimeni nu a gasit raspunsul la intrebarile astea.
Adesea ma asez la gura sobei si in lumina flacarilor jucause ma gandesc la toate intrebarile de mai sus. Si daca tot suntem trecatori, la fel ca vantul, ploaia, zapada, atunci ce sens mai au toate jignirile, acuzele, rautatile ce zac in noi? La ce mi-as epuiza singura mea prezenta in randul muritorilor prin fapte nedemne de mine?
De ce alte suflete si-au facut cariera din rautate? Cum poti lovi o persoana care nu ti-a calcat intimitatea niciodata? De ce tinem neaparat sa demonstram ca suntem de fapt doar ambalaje fara suflete? Unde ajungem daca ne comportam asa? Nicaieri, as spune eu. Nimeni nu stie de fapt unde o sa ajunga la final. Nimeni nu stie ce este “dincolo” si ce ne asteapta? Cineva zambind, mi-a raspuns odata la o intrebare.
- Oare “dincolo” mai este ceva?
- As vrea sa te dezamagesc si sa iti spun ca “dincolo” nu exista. Exista decat aici si acum. “Dincolo” nu este nimic.
Dezarmant raspuns. Parca e mai bine cand stai si te gandesti ca mai ai o sansa la ceva “dincolo”. Dar pana atunci, ramanem aici, intepeniti in rautatile noastre, ignoranti la durerea altora, zgarciti in atitudinile noastre. Si apoi, cand toate astea nu vor mai fi, ce ne mai ramane de facut? Nimic. Viata este in competitie cu moartea. Cine castiga? Habar n-am.

Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. more…

De azi am interzis:

- la dulciuri (nu consumam), pâine, zahăr, cartofi, carne roşie, paste făinoase, ficăţei, cârnaţi, pastrame, Mcdonald’s, KFC, Burger King, iubire, alinare, bucurie etc.

Toate astea îmi sunt interzise pentru a mai putea supravieţui un pic. Şi dacă îmi sunt oprite atâtea chestii, vin eu şi mă întreb: de ce mai trăiesc?

Dacă aţi afla că mai aveţi decât un an de trăit,
care ar fi primul lucru pe care l-aţi face?

V-am spus vreodată cât de căcat e viaţa asta? E, dacă nu am spus, acum o spun. Ne zbatem toată viaţa pentru un mare căcat pe care îl porţi frumos cu tine în pământ. Asta-i viaţa… alergăm după nimic, găsim nimic şi ne ducem în nimic. Înotăm în căcat şi sfârşim cu mult pământ deasupra. Atât am vrut să spun. Nimic interesant… doar o concluzie.