Vacanţa – ciclul 3

Sper că nu v-aţi plictisit de serialul intitulat Vacanţa. Dacă totuşi v-aţi plictisit, eu nu am ce să vă fac. Am vizitat multe tărâmuri în această vară, tocmai de aceea capitolul acesta o să se mai întindă pe parcursul a încă două, poate chiar trei episoade.
Oraşul Baden-Baden este aşa de bine situat, încât poţi ajunge în doi timpi şi trei mişcări ori în Elveţia, ori în Franţa. Noi pentru început am ales să mergem la Izvorul Dunării şi apoi la Cascada Rinului. Drumul până la Izvorul Dunării a fost minunat. De şosele nu vă mai vorbesc, însă de peisaj aş vrea să vă notez doar că este extraordinar de frumos. Verdele din pădurile vecine drumului naţional ce duce spre Donaueschingen, este de nedescris.

Am ajuns destul de repede la prima destinaţie. Mă aşteptam la ceva mare şi grandios. Dunărea, însă, izvorăşte somptuos dintr-un monument, ca pe parcurs să se unească cu cele două râuri Breg şi Brigach şi să ajungă pe tărâmul nostru mult mai mare şi frumoasă. Am cules ceva amintiri deosebite şi nu pot să vă descriu ce a simţit inimioara mea când a zărit la loc de cinste placa pe care găseai următoarele cuvinte: România – bastion de mii de ani al Europei ce străjue Delta Dunării. Emoţiile au fost de nedescris şi totodată neînţelese. Nu mă ştiam aşa de patrioată.

După Izvorul Dunării, am purces la drum spre Elveţia. Urma să ne întâlnim cu Rinul şi a lui cascadă celebră despre care, surprinzător sau nu, nici nu ştiam că există. Ajunşi la graniţa cu Elveţia, am avut acel ceva în sufleţel. Nu îmi venea să cred că intrăm fără să ne întrebe nimeni nimic. Mare lucru! Să treci aşa din ţară în ţară şi nimeni să nu te bage în seamă. Minunat. Trăiască democraţia şi statele fără frontieră. De bucurie, ne-am oprit singuri în graniţă ca să ne facem poze. Vorba aia, nu ai ocazia de multe ori să intri pe tărâm neutru. După ce ne-am jucat prin vamă, am purces la drum. Şi wow colo, şi wow dincolo, numai într-un wow am ţinut-o până la Cascada Rinului de la Schaffhausen. Acolo, surpiză! O atmosferă mirifică de basm, de cărţi poştale. Nu pot să vă spun decât că sunt extrem de norocoasă că am vizitat acele locuri. Cu proxima ocazie, sper să pot sta mai mult. Am mers cu vaporaşul până la stânca din mijlocul cascadei. M-am urcat pe steagul Elveţiei. Ne-am jucat cu apa. Am avut ocazia să respirăm aer curat. Ce să mai… Elveţia, tărâm neutru… ştiau ei ce ştiau.

După ce am terminat cu cascada, ne-am îndreptat vertiginos spre Lacul Konstanz (Bodensee), ce desparte Elveţia de Germania. Am trecut cu feribotul, noi şi bombonica pe acelaşi vas. Se putea ceva mai frumos de atât? Am avut parte de un asfinţit cules parcă din basme şi admirat din mijlocul lacului, de pe puntea vaporului.

De ce oare aceşti oameni ştiu să îşi valorifice ceea ce au? De ce noi nu ştim? Întrebări fără răspuns. Mai multe, nu mai am ce să zic. Vă las mai jos materie de vizionat. Imaginile vorbesc de la sine şi spun mult mai multe decât aş putea eu să fac. Dacă aveţi ocazia, mergeţi negreşit să vedeţi toate cele enumerate. Durează o zi periplul. Nu o să regretaţi.

Până mâine seară, când o să urmeze episodul despre Heidelberg şi Salzburg, vă invit să călătoriţi imaginar la Donauquelle, Rheinfall şi pe Bodensee.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

1234►