Vacanţa (II)

Am părăsit Viena în zori de zi. Destinaţia – Baden Baden. De câţiva ani încoace, cineva tot îmi spune: – Ai să vezi diferenţa când vom intra în Germania. Nimic nu se compară cu Germania. Eu, mai neîncrezătoare de fel, îmi spuneam în gând:- Aiurea, totul e la fel ca şi în alte ţări civilizate.Greşit. Cineva, chiar a avut dreptate. Nimic nu se compară cu Germania. Totul este perfect acolo. Şoselele, casele, verdele din jur. Totul. Linişte, nu haos.Primul meu contact cu Germania a avut loc pe autostradă. În momentul în care am văzut semnul de terminare a tuturor restricţiilor, m-am şi gândit:- Să vezi acum! Vai de mine! Bebeul meu nu se poate stăpîni şi bagă 200km/h până acolo. E… nu am ajuns până la 200, fiindca bombonica nu poate, dar cu 170 tot am mers.Apoi când am preluat eu volanul, am zis că odată în viaţă am şi eu ocazia asta. Eu!!! Nu îmi venea să cred. Eu urăsc viteza, dar acolo am iubit-o. Puteai să mergi liniştit fiindcă nimeni nu te tatona, nimeni nu te împingea de la spate cu farurile, claxonele, nimeni. Fiecare îşi vedea de banda lui şi de drumul lui. Era loc şi pentru cei care vroiau să meargă cu 250 şi pentru cei care aveau un 70. Şosele netede şi frumoase cum numai în vise mai vezi. Pomi, verdeaţă, parcări omeneşti, tot ce îşi poate dori un om civilizat. Am ajuns spre seară şi în Gernsbach. Orăşelul care pentru două săptămâni ne-a fost gazdă. Un orăşel situat în inima munţiilor Pădurea Neagră. Frumos, civilizat, unde alarma de la maşină trebuie să fie pe mute, unde în curtea ta, după ora 10 seara trebuie să vorbeşti în şoaptă, pentru că aşa este civilizat şi frumos faţă de vecinii tăi. Căsuţe cochete şi pline de verdeaţă. Totul parcă făcea parte dintrun basm. Corina, gazda noastră, ne-a ameninţat cu doi arici pe care îi găzduieşte în curte. I-am cam aşteptat vreo două săptămâni să ne onoreze cu prezenţa, dar se pare că ei nu au dorit să ne vadă.Lângă acest orăşel, la o distanţă de 15 km se află Baden Baden. Oraş renumit pentru apele termale ce îi străbate solul. Am înţeles că mai este renumit şi pentru vechiul şi celebrul cazinou, unde mari oameni şi-au pierdut averile. Eram extrem de fericiţi, să nu auzi tu o boabă de limbă maternă, să nu vezi tu un număr de România la maşini. Frumos, mirific. Parcă ar fi oraşul creat pentru regi şi prinţese. Peste tot nu vedeai decât oameni din înalta societate şi nările îţi erau încântate de mirosul parfumurilor fine. Oraşul este invadat de protipendada rusească. În rândurile ruşilor a rămas această tradiţie de a ocupa cât mai mult spaţiu în acest orăşel. Astfel intrii şi tu în rândurile oamenilor înstăriţi. Eu aş propune ca mirificii politicieni ai ţării noastre să meargă pe acolo şi să înveţe câte ceva. În acest orăşel, se află, undeva pe o colina, o frumoasă biserică ortodoxă, clădită din banii lui Mihail Sturdza, în memoria fiului lui. O frumoasă oază de linişte şi înconjurată de multă verdeaţă. Cam atât vă scriu despre Baden Baden, vă las în loc, imaginile, ele vor vorbi mai bine decât mine. Pe mâine seară la un alt episod.